Vlad Ursulean

Un bărbat cu ochelari stă la un pupitru înalt și citește un discurs. Vocea e puternică, tonul unduiește calculat, fiecare vorbă lovește la țintă.

Sute de oameni îl ascultă în picioare, îngrămădiți unii-n alții, aproape nemișcați. Cuvintele lui ricoșează din poleiul de pe pereți în stomacul oamenilor, unde provoacă niște furnicături care urcă pe șira spinării până la creier.

E o chemare la oaste.

Ne-am rugat astăzi la Dumnezeu să apere România și să ajute poporul român în lupta de supraviețuire și rezistență împotriva cotropitorilor contemporani.

În acest sens, constatăm cu mâhnire și indignare că actualmente se încearcă înrobirea țării și decimarea populației prin procedee mai subtile.

Așa s-ar putea asemăna: o armată invadatoare cu unele corporații străine; căpetenia vrăjmașă cu unii manageri de companii; divanul boieresc cu guvernul; trădătorii de neam și de țară cu lobbyiștii.

Dacă altă dată țara era cea care plătea tributul către cotropitori, astăzi, cotropitorii interesați de bogățiile țării plătesc comisioane celor care pot să le netezească calea către jefuirea acestora.

Aici se petrece cea mai mare mobilizare socială din România.

Suntem într-o biserică. Bărbatul e Vasile Lăiu, protopopul Bârladului. În spatele lui, în altar, zece preoți stau în semicerc, în jurul lui Iisus pe cruce. În fața bisericii sunt echipaje de poliție, jandarmi și pompieri.

În ultimul an, în Bârlad au fost patru proteste masive, cu mii de oameni, împotriva exploatării gazelor de șist. Multora nu le-a venit să creadă – de unde atâta putere într-una dintre cele mai sărace zone ale României?

Asta e povestea gazelor de șist, așa cum o văd majoritatea cetățenilor protestatari din Bârlad. Când se simt amenințați, ei apelează la ce au mai puternic: credința în Dumnezeu. Implicarea socială nu vine cu discursuri despre democrația participativă. E o misiune divină. « Citește tot articolul! «

Un ARO ruginit, fără uși, gonește printr-un nor de praf încins, transportând doi bagabonți la bustul gol într-un furnicar de oameni pârliți de soare, care abia au timp să sară din fața lui. Remorca ARO-ului e plină de pepeni grăsani.

Când se mai limpezește aerul, apar în jur sute de ambarcațiuni punkiste și printre ele o mulțime de pirați ai prafului. Mad Max cu lubeniță.

În fiecare vară, de la începutul lui iulie, strada Caracal din Dăbuleni se transformă într-un târg gigantic, de unde pleacă mii de tone de pepeni în toată țara. Doi kilometri de ambuteiaj cu camioane care dau ture ca șacalii, la vânătoare de un preț mai mic.

Aici își joacă soarta dăbulenii. Dacă prețul rezistă, le cumpără copiilor apartamente-n Craiova. Dacă se prăbușește, mor de foame. Anul ăsta au dat lovitura. « Citește tot articolul! «