Răzvan Supuran, hârtierul de la Muzeul Țăranului (MȚR), spune că hârtia e pe moarte. N-are rost să scrii pe foaie când poți scrie pe calculator. Hârtia nu poate supraviețui decât ca obiect. Așa că s-a apucat să construiască o casă din cărămizi de hârtie.
La doi pași de Piața Victoriei, locul unde se hotărăște destinul țării și se toacă nervii șoferilor, un om stă toată ziua și face hârtie. În subsolul Muzeului Țăranului, înconjurat de saci cu hârtie, lighene cu hârtii fermentate, cazane de tocat hârtii și prese de hârtie, hârtierul Răzvan Supuran transformă deșeuri de hârtie în obiecte cu personalitate. Face asta de vreo șapte ani și a avut destul timp să cugete la soarta hârtiei.
Hârtia nu va mai fi necesară
În ultimii 2000 de ani, ea a transformat lumea, a adus globalizarea culturală și a făcut posibil progresul tehnic care ne-a dat calculatoare și Internet. Tocmai această tehnică ne va duce la situația în care industria hârtiei nu va mai fi necesară, spune el. Așa că n-a mai privit hârtia ca pe un obiect cu două dimensiuni, lungime și lățime. A început să pună în ea frunze, flori, crengi, să o toarne în forme, să facă sculpturi. Anul trecut a îmbrăcat cabina de proiecții de la MȚR în hârtie manuală. Iar acum vrea să facă o casă.
Nu o să facă din prima o vilă, ci o căsuță de 2,5 metri lungime și 1 metru lățime. Dar n-o să fie de jucărie și nici n-o s-o ia vântul. “Lemnul și hârtia au în compoziţie acelaşi lucru: fibra de celuloză. La lemn, fibrele nu sunt uniform structurate, într-o densitate crescută. Teoretic, printr-o presare foarte puternică, se poate obţine o densitate mai mare decât a lemnului.” Cum faci scânduri de hârtie la fel de dure ca lemnul? Inventezi un meșteșug.
“Din hârtie moartă devine hârtie vie”
Nu pare mare filosofie să faci hârtie manuală. Iei o mulțime de foi, le faci ferfeniță, le pui într-o găleată și torni apă peste ele. Aștepți cam o săptămână, până încep să fermenteze și să miroase groaznic. În timpul ăsta, în hârtie se nasc bacterii care fac hârtia mai bună. “Din hârtie moartă devine hârtie vie”, spune meșterul. Apoi o arunci într-un butoi plin pe trei sferturi cu apă, în care o tijă legată de un motor toacă hârtia până o tranformă într-un terci alb-cenușiu.
Cu terciul ăsta poți face coli de hârtie, dacă scoți celuloza cu o sită și o presezi între două bucăți de pânză. Dar, la fel de bine, poți crea un obiect. Răzvan toarnă terciul într-o formă ca de cozonac, lungă de un metru, cu fundul găurit ca să se scurgă apa. O presă electrică presează celuloza, puțin câte puțin, până scoate aproape toată apa din ea și o face tare ca lemnul. Mașinăria e o fostă presă de gunoi, care a costat inițial 500 de euro, dar a ajuns la 2000 după toate modificările. La sfârșit, se scoate din ea cu un fel de scândură de hârtie, care trebuie lăsată la uscat vreo două săptămâni.
Scândurile uscate pot fi folosite ca grinzi sau tăiate în cărămizi. Cu astfel de cărămizi va fi construită casa, lipite cu un mortar pe bază de celuloză. Acoperișul va fi făcut din grinzi peste care se pun plăci de hârtie mai mari decât niște țigle normale. Casa va fi rezistentă la apă – e de ajuns să amestece hârtia cu rășină de brad. Totul va fi pus pe un postament din lemn și plimbat prin țară, să vadă lumea că se poate construi cu hârtie.
“Munţii de hârtie ar fi suficienţi pentru 100 de ani de construcţii”
Hârtierul fumează țigări “Plugarul” și stă la o măsuță de cafea, într-un separeu amenajat ca birou în atelier. Are barba lungă, iar părul, când șaten, când cărunt, arată ca de parcă cineva a amestecat mai multe sortimente de hârtie. Școlit în istorie și filosofie, fost jurnalist la Pro TV, Răzvan pare acum un călugăr în hanorac. Îmi spune că ar vrea să se mute cândva într-un atelier în afara orașului, unde să locuiască, să lucreze și să aibă o moară de hârtie. “Vreau ca lucrurile să fie statornice, să nu mă mai plimb de colo-colo, ca acum. Asta pe termen lung, vorbesc de un proiect de-o viață.”
În termenii ăstia gândește meșterul. Hârtia nu-i un job pe care-l faci opt ore și pleci acasă. Totul are un rost, iar rostul casei e să arate că hârtia se poate folosi ca material de construcție. “Lăsăm să mai treacă 2000 de ani sau regândim lucrurile? Sunt atâţia munţi de deşeuri! Eu cred că munţii aceştia de hârtie ar fi suficienţi pentru 100 de ani de construcţii.”
“Hârtia e obiect, oamenii sunt subiecte.”
O scândură se produce în câteva ore. Răzvan încearcă să facă cel puțin una pe zi, ca să termine până în august. În restul timpului nu se plictisește – are comenzi de hârtie, cursuri și tot felul de proiecte, despre care vorbește pe blogul atelierului (atelieruldecarte.blogspot.com).
Revista “Mețeriașii”, o publicație a MȚR scoasă în 100 de exemplare, e creată de el pe hârtie manuală pe care o trage la imprimantă și îi ștanțează numele cu litere de metal. Printre articolele din numărul trei e unul numit “Moartea hârtiei”, semnat chiar de el, în care scrie: ” În vremea când se comunică prin media și internet, hârtia e simplă remanență postindustrială. Prevăd dispariția hârtiei suport în câteva decenii. Dacă va mai exista, va fi prin întoarcere la sens inițial.”
Adică vom pune pe hârtie doar lucrurile cu adevărat importante. Pentru omul ciudat din subsolul MȚR-ului, importantă e hârtia. Pune hârtie pe hârtie. Articolul continuă: “Hârtia aceasta nu mai are doar două dimensiuni, ci patru. Hârtia e obiect, oamenii sunt subiecte.”