Vlad Ursulean

Arestări, amenințări, înjurături, bătăi, campania electorală, șmenuri. Presa în 2009:

»Un tânăr cu trei facultăți, specialist în marketing online, și-a transpus pe Internet pasiunea pentru muzică de mahala și lăutărească.
»Petre Bîrlea caută lăutari prin sate uitate de lume sau cotloane obscure de Internet și scoate la lumină melodii care “să-ți meargă la casa sufletului”

Dacă îți sună în cap o melodie cu versuri ca “Pentru mine tu ești cerul / soarele strălucitor / tu ești roua dimineții / fără tine simt că mor” și nu mai știi cine-o cântă, sunt șanse bune să o găsești pe site-ul manelevechi.info. Acolo te întâmpină poza unui mustăcios la cravată și cămașă suflecată, simbol al artistului de tarabă, care cântă prin mahala, imortalizat pe benzi jerpelite de magnetofon și importat pe Internet într-un loc cu o denumire bizară: Muzeul de manele. Fără fandoseli, site-ul arhivează “pionierii” manelelor: Accent, Albatros și Naste din Berceni, Azur, Generic, Real B, Tineret 2000 sau Zorile din Galați. Un vizitator comentează în cartea de oaspeți: “E o adevarată lucrare de patrimoniu! Așa ne distram noi ca studenți în anii ‘80-’90.”

Cum ai ajuns să asculți mizeriile astea?
În anii 2000, studenții nu se mai distrează așa. Moda e să pleci la universități din Vest, să călătorești și să fii cetățean internațional. Așa pare și Petre Bîrlea, un tânăr de 25 de ani tuns scurt, cu ochelari, într-un pulovăr în dungi tras peste cămașă. Ne-am întâlnit într-un tractir cu lambriuri pe pereți, tablouri turistice cu Singapore, ferigi în geam și lustre cu ventilatoare care nu se mai învârt. Au cedat în fața unui aparat de aer condiționat, singurul lucru care te face să-ți dai seama că nu ești la începutul anilor ’90.

La o ciorbă, Petre povestește cum a făcut studii culturale europene la Facultatea de Litere. Apoi a plecat în Marea Britanie, la University of East Anglia, unde a învățat sociologie. În anul III s-a transferat în Franța, la Université de Provence, unde și-a luat a doua licență. Iar acum a început-o la București pe a treia: psihologia. În paralel călătorește, face poze și câștigă bani din marketing pe Internet. Ascultă Yann Tiersen, Massive Attack sau Radiohead, dar îi plac și manelele “de tranziție” sau muzica lăutărească. Le-a făcut și site-uri: manelevechi.info și lautarie.net. Așa că multă lume l-a întrebat «Băi, tu, ăsta cu trei facultăți, cum ai ajuns să asculți mizeriile astea?» Citește tot articolul »

Desen: http://johns-architect-adventure.blogspot.com/

»Tot mai mulţi tineri încearcă să construiască o identitate a Bucureştiului: nu prin campanii de milioane de euro investite în brand, ci pe bloguri pe care refac istoria şi imaginea oraşului.

Bucureştii nu au identitate, nu au o cultură sau o mitologie proprie şi nici măcar nu sunt un oraş, ci un sat mare plin de blocuri locuite de oameni care se urăsc între ei. Asemenea descrieri au fost repetate, în ultimii ani, de arhitecţi, istorici, scriitori şi intelectuali de tot felul, de fiecare dată când au fost invitaţi să-şi dea cu părerea despre oraşul în care trăiesc.

În ultima vreme, o mână de oameni s-a apucat să construiască de la zero ceea ce a fost distrus de mai multe ori de regimurile care au trecut pe deasupra oraşului: bucureşteanul. Nu au făcut asta prin milioane investite în campanii sau în brandul oraşului, ci prin bloguri luate pe gratis şi hrănite ani la rândul cu subiecte vechi şi noi.

Internetul i-a strâns laolaltă şi le-a oferit un public. Aşa au ieşit la înaintare pasionaţii de arhitectură, nostalgicii după interbelic, fotografii şi artiştii dornici să reinterpreteze artistic oraşul. Adică să se joace cu el.

Explorare urbană
În 2005, un tânăr absolvent de studii culturale europene s-a apucat să umble prin curţile fabricilor, prin cartiere muncitoreşti sau comune din jurul Bucureştilor şi să facă poze la turnuri de apă. Apoi se întorcea acasă şi le punea pe towerspotting.blogspot.com. Oricât s-a chinuit Ionuţ Cioană să-şi justifice gestul prin explicaţii savante despre arhitectura industrială şi rolul turnurilor în conştiinţa colectivă, ideea lui tot picată din cer părea. Doar nu eram în Anglia, unde lumea face cluburi până şi pentru mersul pe jos. Cu timpul însă, tinerii care făceau graffiti au început să-şi documenteze expediţiile prin oraş şi urmele lăsate pe ziduri, arătând că Bucureştiul mohorât şi mizerabil poate fi şi interesant. Citește tot articolul »

Ion Dumitrescu arata ce poti sa faci cu un radio rusesc din anii ’70. “Live radio manipulation.” Mult zgomot. Atelierul sunetului #5 la Institutul Francez, pe 8 februarie.

»Peste 100 de tineri au transformat un metrou într-o sală de lectură pe șine.

Marți seara, cine a urcat într-un metrou pe traseul Dristor-Unirii a avut șocul să constate că trei sferturi dintre călători citesc. Nu ziare de scandal sau reviste de modă, ci cărți. Un blogger povestește că, surpins de o așa scenă bizară, un călător l-a întrebat: “Mă scuzi, ce se întâmplă? Faceti o revoluție cu ajutorul cărților?”

Revoluția cărților se numește “Lecturi Urbane”. A fost plănuită pe civika.ro, un site de inițiative sociale, care a strâns din tot Internetul peste o sută de tineri dornici să promoveze cititul într-un mijloc de transport în comun.

Marți seara, la ora 19.00, grupulețe de fete îmbrăcate cochet și băieți cu ghiozdane-n spate se strâng pe peronul de la Unirii 1. Majoritatea au cărți în mână, unii se apucă deja să citească. O fată cu o bonetă în dungi scrie un mesaj pe coperta interioară a unei cărți – călătorii sunt rugați să le ofere mai departe după ce le termină. Întăririle sunt aduse în sacoșe de rafie: volume donate de edituri, ziare și oameni la punctul de colectare de la British Council. Sunt două grupuri: cei care împart cărți oamenilor și cei care stau și citesc preț de-o tură pe Magistrala 3. Cu toții se răspândesc de-a lungul peronului și, la un semnal, invadează un metrou. Citește tot articolul »

» Lenin a revenit, pentru aniversarea lui Ceausescu, pe soclul din fata Casei Scinteii, de unde a fost dat jos in martie 1990. Noul Lenin are doar trei metri si e glazurat cu ciocolata si bomboane Cip.

» Statuia artistei Ioana Ciocan e un protest de o zi impotriva ascunderii istoriei sub pres. Ciocan vrea sa faca un muzeu de arta a comunismului, care sa adune toate statuile cazute din gratie dupa Revolutie.

Pe 3 martie 1990, macaragiul Gheorghe Gavrilescu a venit din proprie initiativa cu utilajul in Piata Scinteii si a dat jos de pe soclu statuia de 7 metri din bronz a lui Vladimir Ilici Lenin. In locul ei a aterizat, zece ani mai tarziu, monumentul “Intersectie cu Europa”, adica un con de metal cu doua antene. Ieri, in locul “Intersectiei cu Europa” a aparut un nou Lenin, roz bonbon, mult mai putin impunator, dar la fel de incruntat precum cel vechi.

Statuia e facuta din polistiren acoperit cu alimente. Nu poate fi mancata, ca alta lucrare a Ioanei Ciocan, cel mult rontaita. Ingredientele sunt simbolice: “Din arpacas se face coliva, cu orez umplem sarmalele, bomboanele Cip sunt dulciurile copilariei comuniste, ale mele, cel putin, iar ciocolata ne place tuturor”, spune Ciocan. “Le-am ales pentru ca sunt perisabile.”

“Sa dispara criminalul din mintea romanilor!”
Un mos cu pardesiu negru si cusma de blana se invarte de colo-colo prin grupul adunat sa vada dezvelirea statuii si mormaie nemultumit. Arata ca un nostalgic comunist care protesteaza impotriva profanarii lui Lenin, dar insignele cu Corneliu Zelea Codreanu si Regele Mihai il dau de gol: se recomanda precum presedintele partidului regalist si striga, imediat ce ii apare un reportofon in barba: “Au bagat in pamant 20 de milioane de oameni criminalul Stalin si banditul asta de Lenin! Pe 10 mai la noi la miting nu veniti sa filmati, dar la criminalul asta va strangeti! Tineretul a luptat in transeele Revolutiei ca acest criminal sa dispara din mintea romanilor!”. Citește tot articolul »

» Pavel Turcu, paznic la un supermarket din Ungheni, a devenit celebru dupa ce piesa pe care a inscris-o la Eurovision a starnit un manifest cultural al bloggerilor din Republica Moldova.
» Piesa “Imn Eurovision”, inscrisa la preselectia competitiei din R. Moldova, a devenit hit pe youtube si cel mai discutat, injurat si ridicat in slavi subiect de pe site-urile moldovenesti.

“E o rusine! ne face tara de ras! nu e posibil ca un asemenea cantec sa ne reprezinte!” Asa suna multe dintre reactiile la “Imn Eurovision”, o combinatie de muzica lautareasca si techno, pe versuri de genul “Ce lumini! Ce feierie! Cantece si bucurie/ Europa se aduna la un gand si-o voie buna”.

“Sa inteleg eu ca in autobuzele interurbane se canta Franz Schubert?”, raspunde regizorul Viorel Mardare intr-o emisiune de la postul moldovenesc Jurnal TV. Mardare e unul dintre zecile de bloggeri, intelectuali, profesori universitari sau jurnalisti care l-au transformat pe paznicul-lautar din Ungheni intr-un subiect mai fierbinte decat Vladimir Voronin: peste 80.000 de oameni l-au vazut pe youtube, toate blogurile scriu despre el, se planuiesc flashmob-uri, se fac filmulete de sustinere si glume in stilul celor despre Chuck Norris: “Pana la Pavel Turcu, putini stiau unde se afla Republica Moldova. Acum toti invata la geografie ca Europa e continentul unde este situat Ungheniul”. Citește tot articolul »