Au trecut trei zile de când niște paznici neduși la școală au intervenit în forță la o amărâtă de conferință și au transformat-o într-un Occupy mioritic. Eliberați de sub pulan, credeam că studenții o să se plictisească rapid și o să plece la mall.
Dar studenții nu s-au cărat a doua zi. Și nici a treia. Sâmbătă noaptea, în amfiteatrul Vasile Pârvan sunt mai mulți, mai voioși și mai organizați. Pe pereți au răsărit niște cerșafuri scrise cu șpreiu’ – Bastoanele nu pot înlocui ideile! Obediența sufocă libertatea de conștiință! Imaginația la putere!
Pe masă mai sunt urme de frigărui, dar n-au mai rămas decât patru pâini feliate și niște sticle de apă. Tabla e plină de năzuințe. E treabă serioasă, se dezbate urmărind ordinea de zi; revendicările sunt împărțite în 9 puncte, de la bugetul educației 6% până la biblioteci deschise toată noaptea. Luări de cuvânt, voturi cu mâna ridicată, totul ca-ntr-un soi de parlament al studenților, întrunit dracu’ știe cum la 12 noaptea.
Și apare Petre Roman. What the fuck?! Câțiva se apucă să aplaude. Roman, la costum și cu părul lins, se așează în spate, pe același rând cu trei membri din Liga Studenților din ’90 (ăia care au mâncat bătaie de la mineri). « Citește tot articolul! «
